joi, 10 iunie 2010

S-a dus ploaia

lângă mine pe noptieră
din sticla de vin
deschisă acum o lună
nu a mai rămas aproape nimic
am scris zile în şir

mi-am consumat
şi ultima picătură de emoţie
m-am secat
pentru a-mi putea relua
drumul din mine

tu nu erai decât
o plăsmuire invazivă
ce îmi dădea dureri de cap
ai vrut să respir prin plămânii tăi
când ai mei aveau
culoarea prunei roşiatice
şi erai gata oricând
să-mi dai totul
atât de tot
încât ar fi trebuit
să sufăr de paralizie infantilă

s-a dus ploaia
ultima picătură de vin
şi ultimele amintiri legate de
zgarda ce mă sufoca

seara coboară încet
la geamul meu
în plopul zvelt
ciripeşte o vrăbiuţă
o privesc…
mă bucur de ea
închid ochii şi…
adorm fericită
chiar şi numai cu atât

2 comentarii:

  1. Imi plac ultimele versuri,pentru ca imi dau senzatia ca putem trai clipe fericite cu atat de putin.Trebuie doar sa ne uitam cu atentie in jurul nostru si vom gasi emotia,linistea si impacarea de care avem nevoie.Ce bine ca ai scapat de ,,zgarda aceea",ca putea sa se intample ceva rau!!!Cred ca toti purtam o zgarda doar ca unii inca nu-si dau seama de asta sau altii s-au obisnuit cu ea.

    RăspundețiȘtergere
  2. PW
    ai mare dreptate... :) ...fericiţi cei care ştiu să privească în jurul lor! te mai aştept!
    cu preţuire, CS!

    RăspundețiȘtergere