miercuri, 31 martie 2010

marți, 30 martie 2010

Florin Piersic - Originea omului

Mia, buna mea prietena, pentru ca nu am uitat cat de mult il iubesti pe F. Piersic, iata un ultim post... :)

luni, 29 martie 2010

Căutarea (5 – dialog vs. polemică)

      Din antichitate şi până astăzi oamenii nu s-au schimbat prea mult. Polemica şi dialogul au coexistat în toate timpurile, însă între cele două noţiuni a existat mereu o diferenţă radicală pornind chiar de la scopul urmărit. Dacă polemica are ca unic scop victoria, dialogul doreşte a descoperi adevărul prin efortul comun al participanţilor.
      Modelul unei comunicări elevate, va rămâne pentru totdeauna dialogul platonician. Originalul gânditor Platon (cca. 427 î.Hr. – cca. 347 î.Hr.), a cărui filosofie a fost profund marcată de întâlnirea cu Socrate, ne ajută să înţelegem ce înseamnă un dialog veritabil. Iată câteva din condiţiile necesare unui dialog, aşa cum mi le amintesc eu:
- să ştim să ascultăm (se spune că învăţăm în trei ani să vorbim, dar nu ne ajunge o viaţă să învăţăm să ascultăm);
- să nu pornim în dialog de la premisa că deţinem adevărul definitiv şi să avem disponibilitatea de a ne lăsa convinşi de un alt punct de vedere, altfel se blochează schimbul de idei (adică, ştiţi şi voi…. ceartă, ţipete… telenovelă etc :));
- să avem convingerea că adevărul există şi că raţiunea îl poate descoperi (unul din cele mai subtile moduri de a transmite adevărul este întrebarea);
- să fim pregătiţi să acceptăm/respingem opinia celuilalt, bazându-ne pe raţiune;
- într-un dialog, bunăvoinţa şi toleranţa trebuie să fie nelipsite (nu ne mâniem, nu ridicăm tonul, nu suntem pătimaşi… şi mai cu seamă nu facem reproşuri – ucid spiritul :) etc);
- un dialog veritabil are un unic subiect de discuţie, respectiv un unic obiect de cercetare (indiferent de divagaţii, partenerii nu trebuie să uite niciun moment obiectul unic al dialogului, prietenia, iubirea, curajul, datoria, legile etc);
- nu trebuie să confundăm dialogul cu o succesiune de monologuri;
- într-un dialog (şi nu numai) modestia şi umilinţa, mândria şi îngâmfarea sunt opuse, primele sunt valori, ultimele nonvalori.
      Aceasta este ceea ce-mi amintesc eu, din învăţăturile dialogului platonician, iar despre Platon, că spiritul lui dăinuie şi azi, Ideea supravieţuind materiei. (Dar oare astăzi mai preţuim ideea, spiritul… ?)
      In ce priveste dialogul, eu spun că, mereu avem şansa să-l alegem în locul polemicii, iar dacă nu suntem capabili să o facem… mai bine luăm o gură de aer :))

duminică, 28 martie 2010

Căutarea (4 – Potentia, miscire/miscere, moralis)

      De-a lungul căutării mele, care a început încă din vremea când eram doar o zvârlugă de fată, am constatat că, deşi uneori ne dorim ca lucrurile să rămână neschimbate, sau să evolueze mai repede, evenimentele, aparent, nu ţin seama de ceea ce am vrem noi. De ce? Am să încerc un răspuns, unul din multele… (vă aştept pe voi cu alte răspunsuri).
      Mai întâi, să vedem de ce ne/punem această întrebare, de ce? Empiric vorbind, poate cel mai adesea atunci când ceea ce se întâmplă nu este pe placul nostru, sau poate atunci când avem înţelepciunea de a ne pune întrebări, sau din curiozitate, sau când avem îndoieli privind moralitatea evenimentelor... (completaţi voi lista). Dar lăsând acest subiect la o parte, pentru moment, am să încerc să vă spun, atât cât mă pricep, ce răspunsuri au dat filosofii timpurilor la aceste frământări ale minţii umane, răspunsuri care mie mi-au rămas în minte. 
      În om există potenţă (nu va gândiţi la prostioare :)). Totul este în mişcare, în transformare. Aşa spunea Aristotel acum, aproximativ, două mii trei sute cincizeci de ani. Discipolul lui Platon, spunea că trecerea de la potenţă în act ne explică de ce totul este în mişcare, în transformare, că în materie ceea ce doarme în potenţă tinde să se trezească în act. Entelehia, acea dezvoltare a formei care acţionează ca o forţă, este esenţa individualităţilor concrete. În fiece fiind există potenţă, atâta vreme cât inferiorul tinde să se înalţe la superiorul pe care-l poartă în el. Luând ca exemple: fiinţa umană, putem spune că aceasta este copil în act şi om în potenţă; macul, este bob de mac în act şi o frumoasă floare de mac în potenţă etc.
      Şi dacă filosofii consideră că omul este în potenţă, să facem din nou un salt în timp, de la Aristotel până în anii 1724-1804, şi să ne oprim la Kant, la exigenta sa teorie morală. Iată cele trei legi foarte simple, prin care Kant ne învaţă să fim morali:  
                     1) acţionează în aşa fel încât maxima acţiunii tale să poată deveni lege universală – o morală rigoristă, în care Kant spune că, diferenţa dintre acţiunile morale şi acţiunile care nu sunt morale este aceea că cele din urmă nu se pot generaliza fără a-şi distruge obiectul; 
   Am să încerc să dau un scurt exemplu. Cunoaştem toţi conceptul de împrumut şi accepţiunea lui generală. Gândiţi-vă ce s-ar întâmpla dacă noi toţi am împrumuta de la actualul guvern banii care ne lipsesc astăzi, fără să-i mai restituim vreodată? :)) Posibilităţi: guvernul si-ar da demisia fiindcă nu ar mai avea ce să fure, ar pleca şi Băsescu, cu siguranţă nu ne-ar mai muri bătrânii şi copiii de foame şi de boli, am avea bani de shopping :) etc.  Certitudine: am distruge conceptul de împrumut. Dacă tot luăm, toţi, fără să restituim, de ce să-i mai zicem împrumut?
                     2) acţionează întotdeauna în aşa fel încât omul să fie în acţiunile tale în primul rând scop şi nu mijloc sau, cel mult în mod egal mijloc şi scop – morala umanistă;
                     3) acţionează astfel încât libertatea ta să nu stânjenească limitele libertăţii celorlalţi – morala libertăţii.

sâmbătă, 27 martie 2010

VH2 - Fiecare zi fara tine

Efectul minunatului spectacol cu Florin Piersic s-a risipit (orice minune tine trei zile :)), asa ca inchei aici acest capitol. Si pentru ca astazi am avut o zi interesanta, cel putin, pentru amuzament, am sa va postez un mai vechi videoclip, al formatiei VH2, care mie imi place si care este in ton cu vremea... sau cu vremurile :))


">





Florin Piersic - Anemone mii

">

joi, 25 martie 2010

Căutarea (3 - nu doar Kant ne învaţă cum să fim morali)

   Astăzi am să vă scriu o povestioară din literatura italiană, care mie mi-a plăcut foarte mult, deşi nu sunt o mare fană a „gălăgioşilor” :). Este vorba despre “O prietenie grea”, a scriitorului italian Bruno Ferrero, a cărui cărţi publicate sunt în număr de nouă, din cate ştiu eu (corectaţi-mă daca e altfel), acesta fiind "specializat" în culegerea de poveşti cu morală creştină, istorioare cu tâlc, fiecare încheindu-se cu puncte de reflecţie şi cu o idee "de reţinut"; ca în filmele făcute de francezi şi români :)). Dar iată povestioara:
"Un cal şi un câine au legat o prietenie pe cinste. De aceea căutau diverse căi de a-şi arăta unul altuia preţuirea. Câinele îi aducea calului cele mai bune oase pe care le afla, câta vreme calul îi lăsa câinelui porţia sa de fân. Aşa de mult ţineau unul la altul încât au murit amândoi de foame.
Fericirea mea eu o ştiu, nu tu. Nu doar pentru că tu poţi constitui o simplă prezenţă trecătoare, dar şi pentru că tu vrei să fiu ceea ce eu nu sunt.
Nu pot să fiu fericit/ă atunci când mă schimb doar pentru a-ţi satisface ţie orgoliul.

Şi nu pot să mă simt fericit/ă atunci când mă critici pentru că nu gândesc aşa cum gândeşti tu, sau pentru că nu vad lucrurile aşa cum le vezi tu.

Spui că sunt prea rebel/ă.Totuşi, de câte ori ţi-am respins convingerile, şi tu te-ai ridicat împotriva alor mele.
Eu nu caut să-ţi modelez mintea. Ştiu că te strădui să fii tu însuţi, dar nu pot admite ca tu să-mi spui ce trebuie sa fiu.
Ziceai că sunt o persoană ştearsă pe care cu uşurinţă poţi să o uiţi. Atunci de ce ai încercat să te foloseşti de viaţa mea pentru a-ţi demonstra ţie însuţi cine eşti?"
Bruno Ferrero


miercuri, 24 martie 2010

Florin Piersic - omul care nu s-a irosit

   Ieri am fost la un frumos spectacol, dedicat marelui om Florin Piersic, pentru implinirea a 50 de ani de activitate artistica (52 dupa spusele aniversatului :)), spectacol care si-a meritat si ultimul banut, zic eu (desigur unii o sa ma contrazica, dar traim intr-o tara libera...). Insa, iaca si acolo, desi am mers sa uit de mizeria cotidiana, a aparut un reprezentant al  Misterului Culturii din tarisoara noastra draga. Un anume secretar de stat, cu rang de ministru. Prilej cu care, a tinut un penibilo-jenant laudatio, supunandu-i indragitului actor, foarte viu de altfel, ca "face parte din patrimoniu'..." Mare e gradina Domnului!!! Altfel, in pofida unor aspecte care mi-au creat un usor disconfort, am vazut un spectacol de exceptie.
   Va spun toate aceste lucruri deoarece, spre marea mea rusine, nu am mai vazut un spectacol (in afara celor umane, cotidiene, de care am fugit toata viata si datorita carora sunt singura si astazi) de peste un deceniu, insa ieri am avut prilejul sa-mi dau seama cate lucruri frumoase am pierdut. Nu mai stati in casa, mergeti si vedeti tot ce puteti vedea, bucurati-va... viata e scurta! Stiti zicala care spune ca "viata e ca scara de la cotetul de gaini... scurta si plina de rahat! :) Oferiti-va singuri momente frumoase, nimeni nu o va face in locul vostru.






sâmbătă, 13 martie 2010

Bistrita in imagini

">

marți, 2 martie 2010

Fără tine...

E fără tine astăzi, primăvară,
Răsare odoleanu'n dumbrăvioară,
Eu îmi descânt, de dragostea-ţi pierdută
Şi-ncerc să te transform, într-o vedută.

S-a dus încă o zi, încă o iarnă,
De când feştila-ţi pâlpâie-n lucernă
Şi-apotropaic, viaţa mi-o transformă,
Chiar tâmpla ta, ce doarme-n biodermă.