duminică, 23 mai 2010

O gură de... râs

      Dragi prieteni, nu doresc să fac reclamă nimănui, dar accesând linkul de mai jos, veţi putea lectura un super poem, în pas cu vremurile... :)) credeţi-mă, merită citit! ...în indignarea şi dezgustul total de care sunt cuprinsă în această perioada, iată că am reuşit, totuşi, să râd... pentru câteva minute măcar :)

 http://www.poezii.biz/afiseazapoezie.php?poem=104279

sâmbătă, 22 mai 2010

Ca un întreg

am făcut dragoste ca un întreg
în răstimpul dintre carnal şi spirit
sufletele ne-am scăldat prin botezul
picurilor fără prihană şi durere

dezbrăcaţi de suferinţa paşilor
am alungat vântul anilor aşternuţi
de pe frunte netezind ridurile
ce ne-au sfârtecat visele spre tâmple

sideral am desenat poeme cu buzele
printre gene trezind ochii să vadă
încăperea dansând fericită între două raze
de lună răsfirate pe icoana de la căpătâi

netulburate pe tavan propriile umbre
îşi sărutau lacom tălpile rănite
ca un protest la adresa timpului rătăcit
între primii muguri şi fulgii de nea aşternuţi

au făcut dragoste fără secrete
cufundaţi în pântecele pământului
de unde am renăscut mai frumoşi
prin fiecare por mirosind a iasomie

vineri, 21 mai 2010

Tuturor celor care poarta numele de Constantin sau Elena, un sincer LA MULŢI ANI!

într-o nota... jucăuşă :) ...şi mai cu seamă, unui anume Constantin :)
">

sâmbătă, 15 mai 2010

luni, 10 mai 2010

Rădăcini

pământului nu-i poţi uita
răcoarea tălpilor goale
pe firul ce te-a mângâiat
rostogolind roua verde

te prinzi de rădăcini
şi odată cu seva
găseşti calea
când cuprinzi în palme
risipa de viaţă
acolo unde îţi regăseseşti
adormite amintirile

acum razele lungi
ale răsăritului lin
mângâie dealul
şi gândul întors
către şoapta vântului
în timp ce o vietate
încearcă să dăruiască
bucurie ciripind

cu pietate
îmi rezem lacrima din ochi
de sapa mamei lăsată
lângă un răzleţ fir de busuioc
mirosind pentru ea până în ceruri…

luni, 3 mai 2010

Mă vindeci

azi palmele mă dor dar nu le’ncap
mâhniri doar drag de tine să-ţi miros
în vârf de deal şezând ca un potcap
pădure foşnetul cel răcoros

te las să treci prin mine fără grai
şi ochi să simt tot ce am irosit
golită-n urbea rece fără strai
cu’nalţi pereţi de sticlă urgisit

mă întregeşti cu zborul gâzelor
în păru-mi adormit spre înserat
când glasul istovit al stropilor
din cer mă mai descoase’ndurerat

îţi aparţin şi poate fără greş
mă vindeci de suspinul apostat
găsind aceeaşi cheie azi sub preş
de maica mea bătrână tricotat.