duminică, 28 martie 2010

Căutarea (4 – Potentia, miscire/miscere, moralis)

      De-a lungul căutării mele, care a început încă din vremea când eram doar o zvârlugă de fată, am constatat că, deşi uneori ne dorim ca lucrurile să rămână neschimbate, sau să evolueze mai repede, evenimentele, aparent, nu ţin seama de ceea ce am vrem noi. De ce? Am să încerc un răspuns, unul din multele… (vă aştept pe voi cu alte răspunsuri).
      Mai întâi, să vedem de ce ne/punem această întrebare, de ce? Empiric vorbind, poate cel mai adesea atunci când ceea ce se întâmplă nu este pe placul nostru, sau poate atunci când avem înţelepciunea de a ne pune întrebări, sau din curiozitate, sau când avem îndoieli privind moralitatea evenimentelor... (completaţi voi lista). Dar lăsând acest subiect la o parte, pentru moment, am să încerc să vă spun, atât cât mă pricep, ce răspunsuri au dat filosofii timpurilor la aceste frământări ale minţii umane, răspunsuri care mie mi-au rămas în minte. 
      În om există potenţă (nu va gândiţi la prostioare :)). Totul este în mişcare, în transformare. Aşa spunea Aristotel acum, aproximativ, două mii trei sute cincizeci de ani. Discipolul lui Platon, spunea că trecerea de la potenţă în act ne explică de ce totul este în mişcare, în transformare, că în materie ceea ce doarme în potenţă tinde să se trezească în act. Entelehia, acea dezvoltare a formei care acţionează ca o forţă, este esenţa individualităţilor concrete. În fiece fiind există potenţă, atâta vreme cât inferiorul tinde să se înalţe la superiorul pe care-l poartă în el. Luând ca exemple: fiinţa umană, putem spune că aceasta este copil în act şi om în potenţă; macul, este bob de mac în act şi o frumoasă floare de mac în potenţă etc.
      Şi dacă filosofii consideră că omul este în potenţă, să facem din nou un salt în timp, de la Aristotel până în anii 1724-1804, şi să ne oprim la Kant, la exigenta sa teorie morală. Iată cele trei legi foarte simple, prin care Kant ne învaţă să fim morali:  
                     1) acţionează în aşa fel încât maxima acţiunii tale să poată deveni lege universală – o morală rigoristă, în care Kant spune că, diferenţa dintre acţiunile morale şi acţiunile care nu sunt morale este aceea că cele din urmă nu se pot generaliza fără a-şi distruge obiectul; 
   Am să încerc să dau un scurt exemplu. Cunoaştem toţi conceptul de împrumut şi accepţiunea lui generală. Gândiţi-vă ce s-ar întâmpla dacă noi toţi am împrumuta de la actualul guvern banii care ne lipsesc astăzi, fără să-i mai restituim vreodată? :)) Posibilităţi: guvernul si-ar da demisia fiindcă nu ar mai avea ce să fure, ar pleca şi Băsescu, cu siguranţă nu ne-ar mai muri bătrânii şi copiii de foame şi de boli, am avea bani de shopping :) etc.  Certitudine: am distruge conceptul de împrumut. Dacă tot luăm, toţi, fără să restituim, de ce să-i mai zicem împrumut?
                     2) acţionează întotdeauna în aşa fel încât omul să fie în acţiunile tale în primul rând scop şi nu mijloc sau, cel mult în mod egal mijloc şi scop – morala umanistă;
                     3) acţionează astfel încât libertatea ta să nu stânjenească limitele libertăţii celorlalţi – morala libertăţii.

Un comentariu:

  1. De-a lungul căutării mele, fiind de la 10 ani înt-un pat cu alţi 2 fraţi şi în cameră cu 2 surori (total 5), a trebuit să învăţ repede până la acea vârstă principiul 3, mama m-a învăţat prin tot ce fac să-i ajut pe ceilalţi mai mici (principiul 2) iar tata, tăindu-mi “macaroana” dacă ceream spre exemplu o jucărie f. scumpă (maşinuţă cu volan care se conducea din pedale, o raritate prin ‘73) mi-a demonstrat că nerespectarea principiului 1, poate aduce toată familia în sapă de lemn într-o singură lună. Iar părinţii mei n-au fost Aristotel şi Kant ci un fierar-betonist şi o femeie casnică, amândoi de la ţară. Mare minune să înţelegi acea educaţie sănătoasă a ţăranilor adevăraţi de pe la noi … Leo

    RăspundețiȘtergere