miercuri, 14 iulie 2010

Nucul

mi-am cules amintirile
rătăcite
sub nucul imens
pe o bancă
în zorii
cu gust de lapte proaspăt
dintr-o cana de lut

cu fiecare frunză de nuc
în minte îmi foşnea
mirosul de otavă cosită
sub merii roditori
hoinărind
nechezatul arcuit
al cailor fericiţi
de libertatea dealurilor

cu fiecare ram al nucului
cuprindeam cerul înlăcrimat
de bucuria darului
ce hrăneşte
rădăcinile şi sufletul

copleşită
mi-am lipit buzele
de izvorul rece
dătător de viaţă
şi am sorbit cu nesaţ
o clipă de linişte
din pământul reavăn

4 comentarii:

  1. Interesantă amplitudinea trăirilor genuine!Cu stimă!

    RăspundețiȘtergere
  2. GA
    bun venit pe blogul meu! mulţumesc pentru semnul de trecere, sunt onorată! va mai aştept! CS

    RăspundețiȘtergere
  3. Imi place pasiunea cuvintelor si prospetimea cu care ai exprimat decorul diminetii(ma si gandeam la o cana de lapte).Trairi intense ,freamat de viata.,,Nechezat arcuit" :imi place cum suna!

    RăspundețiȘtergere
  4. << LA SCHIMB>> - GHEORGHE APETROAE SIBIU
    Din volumul « FULGERÂND TĂCEREA »

    E-o zbatere a cerului..roi de lumini din lung descântec,
    iar tu, în lungă toamnă ca mucenicii pe vetre de mulţime,
    le spânzuri lor trăirile - iertările- n copacul pomenirii !…
    Eşti gândului ceresc sămânţă- de când răsări pe al lor rug
    în pale de lumină din fraze încâlcite,din fluvii de surâs
    sorbi spaima lor - dulceaţa ruginie din potirul frunzei !…
    Şiroi de lacrimi, le înlănţui elitre de astâmpăr în închipuire…
    Ele-ţi dau nelinişti, cu-vântul colţuros pe umerii de Sfinx,
    tu le oferi în schimb smaraldul mării, cerul adamit…
    Apari stibinic Totului, un fulger pe crestele-n crisoberil,
    s-ajungi la ele, fără ale şti, te-ndrepţi o rază sub cruci grele
    de milă şi ispite, urci stânca sură în plutire şi-n cădere
    cu luviile din plămada ta în cerul lor creşti rodosite stele,
    înflacărând xilinic umbrele din jur seduse de sublim :
    răsfăţul lor - corole ce ascund viclean plăcerile-ţi din chin…
    Jurându-ţi, ştii că mint cum nimfele-ntr-un cor de harfe…
    Şi -atunci îţi de suflet clipele ciobite, sărutarile din urmă,
    tu le colorezi trezia, sângerându-ţi durerile pe brumă…
    Li-i chipul scris în jasp şi-n travertin şi lutul li-i încins
    de razele-n apus, purtând credinţei pure aură-n destin…
    dorinţa lor o porţi şi, pogorând în ele-nmiresmezi cu dor -
    noi înfloririle în duh…miresmele-ţi le porţi în somn,
    smerenii în lazure roze îţi scuturi grav anterele în vise,
    cu vrerile ascunse–n cântec guşti harul din tăria lor,
    sporind lumina în treziri apusul, fulgerând pe câmpuri!...
    Ele-ţi dau în negru lumunări, tăceri, ingeri de lut,cer gri,
    tu mângâi frunzei, aura şi sorbi zăpezii roua de pe crini…
    şi prinzi curaj când lângă tine sporesc vocile dulci
    din hiacintul har, narcise în nădejdile de nou balsam…
    Invrednicindu-te pe drumul razei calde , părăsit te pierzi…
    Descolăceşti luminile -n cărări…pe gura cerului te verşi,
    primind îmbrăţişări de ramuri şi atunci, grăindu-le ales
    se caţără de tine spinii amorul mincinos – recele rest …
    Dar tu, în toată grija lor le nărui , prin tăcere, chinul !…
    Ele-ţi dau norii, luminile reci, ceaţă pe ceas, venin uitării,
    tu le oferi ne-uitării, ochii- iubirea de libertate a mării …
    În patul lor pustiu, imaculat se lăfăieşte- n umbre praful,
    cum liniştea în sălciile cu pletele în tânguire, plânsul
    cu hohot- seva lor, să le asculte cerul creşterea ]n trupul firii,
    le lăcrimează frica de- a iubi luminile de-abis şi-i vina ta
    când cresc din îngeri, heruvimi, din dimineaţă, strălucire…
    Li se înclină –n rugă adevărul, glas înălţând şi sfânt grăind
    stele-nflorind duhul corolei ne-atinse cu împătimire !…
    Ele-ţi dau zvon de ne-linişti, ciobite clipe şi asfinţitul,
    tu le oferi desmin anotimpul sângelui în pleoapa răsăritului …

    Din sufletul lor angelic în adânc, demn de-nălţare, la schimb,
    admiri cum ele-şi izvorăsc cu-vintele sfinţite într-un sirenic glas-divin !..

    RăspundețiȘtergere