am făcut dragoste ca un întreg
în răstimpul dintre carnal şi spirit
sufletele ne-am scăldat prin botezul
picurilor fără prihană şi durere
dezbrăcaţi de suferinţa paşilor
am alungat vântul anilor aşternuţi
de pe frunte netezind ridurile
ce ne-au sfârtecat visele spre tâmple
sideral am desenat poeme cu buzele
printre gene trezind ochii să vadă
încăperea dansând fericită între două raze
de lună răsfirate pe icoana de la căpătâi
netulburate pe tavan propriile umbre
îşi sărutau lacom tălpile rănite
ca un protest la adresa timpului rătăcit
între primii muguri şi fulgii de nea aşternuţi
au făcut dragoste fără secrete
cufundaţi în pântecele pământului
de unde am renăscut mai frumoşi
prin fiecare por mirosind a iasomie
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu